luni, 26 septembrie 2011

marți, 2 august 2011

Arboreaza o mina plictisita. Privirea disciplinata, educata intr-ale plonjatului in marele gol. Un discurs presarat cu platitudini. Prea constienta de sine, pozeaza in eroina romanelor din biblioteca bunicii. Enigma lui Lo, fata nesatioasa, cu pacat in vine si pofte in vintre, incercata de doruri alambicate. 
Baleteaza in jurul ideii, impiedicandu-se de sinceritati accidentale, menite sa resuscite furia in fata unei sentinte: depresia va fi albastra.

Tipatul fluturilor - ecoul imploziei.

marți, 17 mai 2011

À partir d'aujourd'hui, mon nom est Léa. Je n'ai pas de mémoire.

duminică, 15 mai 2011

regula de doi, simpla

Hai sa inventam o limba pe care doar noi s-o stim, sa ne spunem nimicuri dimineata, la pranz si seara, sa incuiem ploaia afara, sa tinem soare in frigider si nori, la adapost, in baie.

O sa ne plimbam pe culoare, tinandu-ne de mana si-o sa privim mobilele ca pe minuni arhitectonice.

Ziua o sa-nceapa cand vrem noi, in loc de zahar o sa-ti strecor niste mare in cafea, o sa facem totul de-a-ndoaselea si o sa-ti placa la nebunie.

In fiecare seara o sa fim altceva, eu-stea de mare, tu-supa de perisoare.

O sa ne-amuze cuvine ca “futilitate” (daca mai zici din astea, ma fac semafor!) si-o sa gasim scapare, o viata de-mprumut sau doua sau trei, pana cand o sa fim cenusa de stele.

“Ahhh, iar te-ai facut avion!”
“Papadia mea, doar stii ca de sus te vad mai bine…”

O sa-mi dai intalnire la raftul cu castraveti si o sa m-astepti emotionat cu frunze de menta.  O sa-ti fiu cel mai destoinic invatacel si-o sa iau “zece” la matematici sufletesti.

“Oamenii n-ar trebui sa fie singuri, nu crezi?”

duminică, 1 mai 2011

house of void

O sa las asta aici. O sa las tot si o sa plec. Iau cartile cu mine, frumos legate cu panglici scumpe.

“Nu-ti fie frica!”, am zis.
“Nu-ti fie frica!”, am tipat.
“Nu-ti fie frica!”, am urlat…
…pana cand s-au trezit toti pestii Domnului si au inceput sa umble pe mare, ca iluzionistii.  

Arta repetitiva. Arta a deceptiei si a deconstructiei elefantilor. Au invatat toti sa patineze printre zile gresite, sa se ascunda de oglinzi, sa stea picior peste picior cand isi sorb vinul. Perfect integrati, ce mai ironie a dezintegrarii!      

Am scris romane printre asteptari. O anacronica si o surda….  Am trimis vederi spatiale in exil, s-au intors cu timbre expirate.
“Clepsidra mea - degringolada mea. Logica ta e naucitoare…”  

Là  je serais, n'existe pas.